Teatru….

E pur şi cert constant,

Şi-n lumea asta-i important,

Că fiecare om e luminiţă,

Venită din a veşniciei poeniţă.

                        Se naşte în familie aleasă

                        Din voia-i sau răspunderea rămasa,

                        Ş-indiferent de locul de pe glob

                        În suflet îşi are tipărit un scop.

S-aducă-n lume prin prezenţa-i,

A dragostei omnipotenţa,

Să îşi creeze ne-ncetat

Un spirit nalt, perfecţionat.

                        Căci pe pămînt e ca în teatru

                        Se trece de la un act la altul.

                        Şi-n-dependenţă de ce-nţelegi în joc

                        Tu creşti, sau mai rămii pe loc.

Cei, ce stau ne-ncetat pe mal,

Sînt doar actori în teatrul material,

Zidesc cetăţi, croiesc intrigi,

Mai joaca-n piese roluri mici.

                        Formează grupuri, se-nvrăjbesc,

                        Adevăruri-şi plăsmuiesc,

                        Trăiesc iluzii materiale

                        Ce îneacă-ntregile popoare.

Cei, ajunşi la timpul crucial,

Zboară mai sus, în teatrul eternal

În care fiecare piesa şi-o compune

Cu dăinuire şi înaltă pasiune

                        Iar la final, o pun pe rol

                        Şi-aduc în lume un izvor,

                        Curat şi plin de-nţelepciune,

                        Cules din inimă minune.

Şi iat-aşa din joacă-n joacă,

Prin teatru trece lumea toată,

Învaţă cine vrea şi cine vede,

Capcanele întinse pendelete

            Deci, să fim atenţi la ce jucăm

În teatru-n care ne aflăm

Căci e-n puterea orişicui

Să îşi creeze piesa lui.

(creaţie proprie)