joi, 26 decembrie 2013

Regretele

    Fiecare are momente în care se întîmpină cu regrete - ceva peste care nu a reuşit să treacă la momentul oportun, nu şi-a încercat norocul şi a pierdut o oarecare şansa, nu a fost mai insistent cînd era necesar să fie, a acţionat din jale, milă faţă de cel apropiat, astfel neglijîndu-şi propria persoană, propriile dorinţe, aspiraţii şi vise, a fost neîncrezut, moale de caracter undeva, nu şi-a aparat demnitatea, a avut dubii, a jignit pe negîndite, a cedat în permanenţă pentru a nu supăra, de fapt supărîndu-şi sufletul dornic de dreptate, iar în final acumulînd doar păreri de rău, regrete...
    Una cîte una au format o mare de tristeţe, o piatră imensă, grea care trebuie să o mişte cu el însuşi încotro nu ar merge, îi provoacă gînduri negative, îl induce în stări melancolice. Aceste picături acumulate de-a lungul timpului şi nesoluţionate devin ca o pată neagră pe aura luminoasă, ascunzînd soarele Tată, începutul care ne-a plăsmuit. Şi s-ar părea că lumină nu mai este, pentru că de aceste pete personale, nesoluţionate, inconştiente de multe ori, se alipesc altele, străine, se ştie doar că energia atrage energie de aceeaşi frecvenţă, iar gîndurile negative strîng gînduri negative, întărindu-le prin fapte, adică materializîndu-le.
    Ai impresia că eşti într-un cerc vicios, totul e în lumini sumbre, dar ieşire este mereu!
    Conştientizează fiecare părere de rău, adună lanţul de regrete care te strînge şi nu-ţi permite să te mişti înainte spre scopurile dorite, scrie-le pe o foaie dacă e greu în memorie să le uneşti, iartăţi-le ţie, cereţi scuze de la tine însuţi, mulţumeşte-ţi pentru că eşti aşa cum eşti, spune-ţi ţie însuţi cu sinceritate cît de mult te iubeşti şi cuprinde copilul din tine atît de suparat pe viaţă, sensibilizează relaţia cu tine însuţi, pentru că a intra în voia celorlalţi în primul rînd înseamnă a călca pe voinţa ta. O scăpare a secolului acesta este că prea mult empatizăm, simpatizam cu alţii şi prea puţin cu noi, iar cînd avem ceva timp liber la dispoziţie încercăm să-l umplem cu ceva banal şi ineficient total, cu diaree verbală, în loc să ne aşezăm în fotoliu şi să vorbim, să ne simţim prieteni cu noi înşine, singurătatea trebuie să fie un moment de intimitate sporită cu posibilitate de visare, vizualizare mintală a unei poveşti, levitare în lumea frumosului, meditare.
     Doar aşa putem să deschidem uşile prăfuite ale sufletului pentru a vedea ce ne aşteaptă acolo, o resursă nouă ca un magician blînd, sau o limită sub forma unui balaur iluzoric.
    Vă doresc în noul an să fiţi mai blinzi şi către voi înşivă restabilind armonia de care avem nevoie atît de mult fiecare! Un An Nou, o viaţă Nouă plină de dragoste şi minuni!! ;)))

Submit Site

luni, 23 decembrie 2013

Limite...

    Ce pierd oamenii încrespaţi, încuiaţi în propria lor cochilie?
    Simplu, pierd viaţa! Ea trece nemiloasă pe alaturi transformată într-o continuă rutină ineficientă. Orice formă de atitudine faţă de viaţă e binevenită atunci cînd nu se tranformă într-o extremă. Seriozitatea omoară gustul micilor bucurii şi amintiri trăsnite, descătuşarea totală distruge simţul nobleţii, al demnităţii şi-i oferă conotaţii vulgare. Dozarea acestora e soluţia optimă pentru a trece uşor de la o circumstanţă la alta fără ipocrizie şi rupturi de suflete...
    Cochilia e povara care mereu te apasă, ea nu-ţi permite să te ridici ca să savurezi pentru mult timp soarele...poate că şi apără de ploaie, duşmani, dar în schimb te ascunde de lumină, curcubeu, dragoste, fericire!
    Libertatea însă îţi oferă cea mai de preţ posibilitate - de a alege, de a trăi din plin!!!
    Cît e de benefică o degajare emoţională într-o companie de oameni tot atît de liberi şi plini de voie bună, care cunosc simţul umorului şi limitele educaţiei, care primesc plăcere de la faptele lor frumoase, se afirmă şi nu se tem să-şi accentueze poziţia, au antidot faţă de renumita fraza "da ce o să zică lumea?"...
    M-am convins de nenumărate ori că demnitatea şi curajul sunt buni prieteni şi merg la fapte măreţe împreună, la braţ, nu de încurcat... anume curajul, nu tupeul unora...
    Şi cît de dificil e în compania unor persoane care fac absolut din totul ceva serios şi de importanţă majoră, cu un ton şi o atitudine serioasă la maxim, de ţi-e frică să propui ceva să nu fie mentalizată şi raţionalizată pînă la extreme ridicole.
    Cred că ar fi cazul să transpunem şi în viaţa de zi cu zi, renumita "Secţiune de aur", utilizată în artă, sculptură, pictură, etc., aşa încît să menţinem echilibru în toate celea şi să ne simţim în armonie cu noi înşine şi lumea înconjurătoare!



marți, 17 decembrie 2013

Cum e să fii funcţionar public?

Astăzi, am deja un an de zile, timp în care activez în cadrul unei instituţii publice. Ca la fiecare sfîrşit de an, mi-am propus să fac o recapitulare, un bilanţ al activităţilor mele, asumîndu-mi o oarecare responsabilitate pentru tot ce am facut în decurs de 12 luni, ce a fost bine, ce mai puţin.
Deci, cum e să fii funcţionar public? Am divizat în cîteva faze ca să redau mai bine impresiile, concluziile.
1.Faza pre-funcţie publică.
De la început n-ai idee unde vii şi ce o să faci, dar crezi că o sa fie ceva deosebit.
Deşi cunoşti o mulţime de legi, hotărîri de guvern şi regulamente, pentru că te-ai informat înainte de a intra în serviciul public, ai trecut concursul, interviul, totuşi habar nu ai despre partea practică a funcţiei publice. La prima fază ai idei o mie şi una ca să le aplici, să modifici ce crezi ca este depăşit de timp în sectorul public, eşti cel care crezi că o să poată schimba ceva spre bine în ţara asta, ingeniozitatea dă peste limite.
2.  Prima fază, integrarea în funcţia publică.
- Primele zile în instituţie. Pe nimeni nu cunoşti, instituţia este un labirint, iar ca să găseşti o persoană de care ai nevoie trebuie să mergi, să citeşti inscripţiile pe fiecare uşă, ca într-un final să respiri învingător că ai găsit persoana şi uşa potrivită.
- După 1 lună. Începi să înţelegi deja destul de clar, că lucrurile sînt cam diferite de ceea ce ţi-ai imaginat anterior. Şi ideile tale trec prin sită la etapa reală a implimentării în acest sector, deoarece este unul destul de rigid.
- După încă 3 luni. E bine dacă în jurul tău sînt persoane care sînt pro-schimbare, cu gust de inovare şi dorinţă de scuturare a prafului birocraţionist, autoritar, lăsat peste sistemul administraţiei publice. Colaborînd cu ele poţi atinge ceva rezultate palpabile. Din perspectiva asta pot să zic, sînt norocoasa că ambianţa e formată din aşa oameni lucizi, dar nu indiferenţi cum sînt majoritatea care stau cuminţi şi-şi îndeplinesc doar obiectivele stipulate în fişa postului.
- După două luni. Integrarea funcţionarului public debutant soldează cu depunerea jurămîntului.O zi importantă pentru specialistul din ramura dată, el primeşte oficial confirmare că e funcţionar public, iar munca lui de 6 luni nu se risipă ca castelele de nisip pe malul mării.
3. A doua fază. Funcţionar public cu actele în regulă.
- După încă 6 luni de activitate.
Ep, eşti deja matur în instituţie, nu eşti un pui scos din "incubator" (universitate) şi pus în viaţa reală ca să se descurce cum poate. Ai deprins deja anumite abilităţi, ţi-ai dezvoltat anumite convingeri, idei, "cunoşti uşile, persoanele"))...dar mai cu  seamă cunoşti mediul în care lucrezi, unele lacune şi persoanele cu care poţi face o schimbare frumoasă măcar în strictul tău domeniu.
4. A treia fază. Totul începe de la tine.
La această etapă îţi dai seama din ce în ce mai mult că schimbarea începe de la proporţii mici şi dacă faci cu responsabilitate, ca domeniul în care activezi să prospere, fie şi cu paşi mici, atunci să ştii că undeva ai redirecţionat soarta unei instituţii. Fiecare pas mic implimentat, este şansa ca apoi să fie mai bine, mai uşor, mai interesant, diversificat pentru generaţiile care vin.
5. Concluzii finale.
Dacă ar fi să lăsăm doar pe seama Guvernului, Parlamentului, atunci cu ce sîntem noi mai buni?
Implicarea fiecăruia dintre noi cu conştiinciozitate, iniţiativă, dar palpabilă, în domeniul în care activăm ar fi soluţia cea mai bună pentru o Moldovă prosperă.

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Dimineţi somnoroase

Dimineaţa!!!Cea mai grea perioada a zilei. Ani întregi trebuie să te trezeşti dimineaţa - şcoala, liceu, universitate, apoi serviciu...ca pînă în prezent să ai acelaşi obicei de a fi nemulţumit de toate cînd te întrerupe alarma de la dulcele somn şi caldul pătuţ. Care ar fi soluţia?
Pe internet sînt o mie şi una de soluţii. Să vedem cum funcţionează:
1. îndată ce te trezeşti mergi sub un duş răcoritor şi te energizezi imediat;
- prima dată e bine, are efectul scontat, a doua dată doar gîndindu-te la apa rece (mai ales dacă e iarnă), nici cu macaraua nu te scoţi din pat! :))
2. pui alarma mai dimineaţa ca să sune mai frecvent;
- sună la fiecare 5-10 minute, de fiecare dată o stingi şi mai stai în pat pînă sună ora limită de trezire, atunci ştii ca dacă nu te ridici întîrzii la şcoală, în cazul meu la servici;
3. te culci mai devreme.
- o soluţie genială, dar care de multe ori are efecte adverse, te culci mai devreme - mai greu te trezeşti, pe semne, corpul începe să se deprindă cu bunătatea de somn;
4. faci gimnastică pentru înviorare;
-  întinzi o mînă în sus, alta în jos şi...prima dată a fost binişor...a doua dată deja...te gîndeşti, da eu în pat o să mă întind de minune!! şi mai reflectezi un pic...pînă sună alarma -limită! :D
5. respiră profund;
- nu ştiu cum altora le ajută dimineaţa, da pentru mine asta e de minune înainte de somn, în cîteva minute de-am visez, deci dimineaţa e periculos aşa să fac;
6. cafeaua
- şi dacă nu iubesc cafeaua?
7. poartă haine de culori aprinse sau deschise ele energizează organismul şi aduc o stare bună de spirit
- cred că e o idee bună, însă revigorarea vine doar după ce le îmbraci, dar pînă la asta cum de venit pînă la dulap, repede?))
8. zîmbeşte dimineaţa;
- e ceva ce ajută, te trezeşti, începi a parodia un zîmbet, apoi apare cel natural şi în faza finală e hohotul isteric, pentru că îţi imaginezi dacă ar intra cineva în cameră şi te-ar vedea cum rîzi ai fi caraghioasă.
9. apelezi la autosugestie, te gândeşti că te aşteaptă o zi excelentă, în care vei rezolva toate problemele şi vei avea parte de surprize plăcute
- cred că ar fi şi asta o soluţie, însă mai mult pentru minte, dar pentru corp?
10. înainte sa mergi în pat temperatura camerei nu trebuie sa depăşeasca 15.5 grade Celsius;
- asta ar fi culmea, să adormi în frig (mai puţin uşor,de altfel) iar dimineaţa cînd deja e cald o să refuzi categoric să ieşi de acolo.
    Cel mai paradoxal, chiar "закон подлости" aş zice, în toată chestia asta e că în week-end, trezirea are loc foarte devreme aşa încît nici nu-ţi este somn. Cîtă ciudă există în acele momente, pentru că conştient doreşti să-ţi iei leafta pentru toată săptămîna lucrată, dar mintea e trează şi corpul în unison cu mintea.

      Soluţiile valabile şi eficiente pentru mine ar fi totuşi pregătirea unui regim care ar integra, mai multă odihnă, activităţi interesante pe parcursul zilei, şi neapărat un pahar de apă dimineaţa!
  O soluţie 100 % efectivă ar fi - copiii, atunci nici timp n-o să fie pentru lene şi alte gînduri de dimineaţă :)!!

joi, 12 decembrie 2013

Miros de iarnă!

    Mmm...zăpadă, miros de iarnă!!!
    Aceşti fulgi imaculaţi aduc pe firavele lor segmente atîta fericire în sufletele oamenilor!!!
    Începînd din copilărie, sîntem atraşi de magia lor! Majoritatea din noi nu ar putea percepe iarna fără de zăpadă. Odată cu sosirea ei sîntem cuprinşi de dansul sărbătorilor... brad, jucării, fulgi de nea confecţionaţi şi lipiţi cu acurateţe pe ferestre, argint, cadouri alese cu drag, bomboane, miros de pin, zîmbete, clipe dulci, haine călduţe, focuri de artificii, acestea sînt doar cîteva din elementele principale ale horei de unire!
    Ador sărbătorile de iarnă, îmi place să fac cadouri, să surprind cu ceva nou, să cînt colinde mergînd de la o casă la alta, să creăm anume noi dispoziţia frumoasă pentru a o implanta cu precauţie în sufletele altora!
    Colinde, urături, hăituri, capra, costume naţionale, cîştiguri din mere şi nuci, acestea sînt tradiţii veşnice, ce merită cultivate!
    Îmi plac oamenii care cu entuziasm se implică în orice gen de activităţi interesante, fără a face abstracţie că-s demodate sau că le denegrează orgoliul. Cred că se merită a fi mai simplu, a fi copilul care primeşte orice cu braţele deschise, aşa simţi mult mai multă fericire de la lucruri care la prima vedere par neînsemnate, dar care în realitate deosebit de mult te marchează prin suflul colorat ce îl aprind în ochii tăi.
    În Sărbătorile de iarnă, inimile devin mai aproape, sufletul luminează mai puternic, iar cerul ne alină cu dragostea sa divină!
    Dăruiţi frumuseţea inimii celor din jur şi ea neapărat se va întoarce în momentele cînd nu te aştepţi la aşa cadou din partea sorţii, pentru că universul pe toate le cunoaşte!;))))

vineri, 6 decembrie 2013

Despre culturi şi indieni americani!

    Vreau să vă împărtăş momente frumoase care aduc fericire unui om simplu.
    Am avut onoarea să întîlnesc în cale diferiţi oameni, dar cel mai mult m-au impresionat cei cu suflet de artist, dar nu doar nume de artişti, pentru că a primi o diplomă în domeniu încă nu te face şi purtătorul acestui titlu.
    Oamenii cu suflet de artist sînt liberi, degajaţi, trimit valuri pozitive de proporţii uriaşe oricărei persoane cu care interacţionează, sînt frumoşi, inocenţi, puternici, cunosc orizonturi pe care simplii muritori nu le pot percepe conştient, au un nimb luminos care îi protejează, pentru că Creatorul posibil a insuflat în ei mai multă dragoste faţă de tot ce-i înconjoară, a rupt o bucăţică mai mare din el şi a plăsmuit aceste făpturi deosebite.
    Am fost ieri la un concert dedicat promovării patrimoniului indo-americanilor. Impresii colorate, aşa aş descrie starea mea. Muzică pătrunzatoare, mişcări energice, mesaj concis adus din negura vremilor cînd Columb încă stătea cuminte acasă. Artişti, adevăraţi artişti demni ai poporului său. Am avut o plăcere enormă imortalizată prin poze cu aceşti frumoşi copii ai pămîntului.
    Cel mai tare m-a impresionat că ei încearcă să-şi păstreze identitatea, cultura, promovîndu-şi arta în toată lumea, ceea ce ne lipseşte poporului nostru. Sînt puternici, au verticalitate, îşi iubesc tradiţiile, cinstesc strămoşii şi preţuiesc mama natură exprimîndu-şi dragostea prin cîntece şi dansuri. Ei sînt mult mai aproape de Creator decît "beau monde-ul" nostru...Avem de unde prelua un exemplu.
    David Rockefeller spune că "Pentru a aprecia culturile altor naţiuni, trebuie să mergi în ţara lor, să cunoşti oamenii şi trebuie să intri în contact cu cultura ţării", eu consider că e important şi de acasă să ai inima deschisă pentru fiecare cultură, să o respecţi pentru felul ei inedit de a fi!
    Se merită de pătruns în înţelepciunea altor popoare şi de lărgit propriile orizonturi, pentru că astfel ridici de fapt nivelul culturii tale!