Despre nouraşi

    
Fiecare dintre noi poate avea cîteva zeci de treceri de la o dispoziţie la alta...dar nimeni nu s-a gîndit probabil, ce se află în spatele acesteia, în umbra tăcută.
     Mergînd în rutieră, ca de obicei, imaginaţia m-a adus la gîndul că de fapt dispoziţia noastră depinde de nouraşii care zboară deasupra creştetului. Ei sînt cei responsabili de felul cum ne simţim, mai bine sau mai prost, mai indignaţi, sau fericiţi! Cînd apare o premisă de a ne înfuria, cît pe aici şi nouraşul care ne alimentează furia, la tristeţe vine nouraşul caracteristic, iar ploaia apare daca păşim peste limita tristeţii...
     Cel mai special însă este faptul că din naştere toţi sîntem dotaţi cu soare deasupra şi ne bucurăm de fiecare clipă, admirăm viaţa cu ochi de copil, sîntem zglobii fără vre-un motiv special, iar odată crescînd invocăm anumite motive pentru a zîmbi sau a iubi, pentru a fi fericiţi, adunînd mereu diferiţi nouraşi deasupra care limitează accesul către soarele, lumina noastră şi alimentează starea nefastă, crescînd nouraşul, care cu orice ocazie vine să ne pape din energia emoţională, mentală, degajată de noi.
     Ce ar fi dacă s-ar inventa ochelari 4D care să ofere capacitatea de a vedea aceşti nouraşi şi de a ne face să schimbăm conştient gîndurile, emoţiile, pentru ca soarele să troneze pretutindeni deasupra creştetului iar legătura cu lumina şi căldura sa să existe neîncetat!!!

Comentarii

Postări populare