Iubite foc, mi-a plăcut tovărăşia ta...

Din vremuri grele de amurg, tu eşti iubitul prinţ pierdut,
Ce se aprinde-n nemurire, pe-un drum de secole iubire.
Te zvăpăieşti în dans destins că toate-n juru-ţi ai aprins
Şi încălzeşti o lume toată, cu inimă transcendentată.

Tu nu ai aer de vedete, ci doar un elf cules din vede,
Nu ştii ce-i ego, fală, hulă, tu arzi onest, nici fără ură!
Ai sentiment de voievod ca o pecete în izvod
Şi ordin vechi de cavaler, primit în dar de bunul cer.

Cînd tu vorbeşti cu limba-ţi iute, aduci pe lume neştiute,
Învăţăminte sacre, culte, din negura de vremi pierdute.
Iubeşti sever dar aprig tare, cînd vrei ceva nu ai răbdare,
Te-aprinzi şi arzi înflăcărat, o spirit dulce, încîntat.

Stihie vie din etern, ai simţ profund, ba chiar patern,
Pătrunzi în suflet şi provoci o deşteptare de epoci,
Atingi substanta ancestrală, eterică şi cea astrală
De fagurul pur omenesc, epuizînd ce e trupesc.

Cînd stam la sfat tu mi-ai şoptit, să nu fiu tristă nici un pic,
Că-mi eşti tovarăş, frate bun, adus pe lume de-un străbun,
Că-n sînge curge ne-ncetat, lumina ce m-a deşteptat,
Iar cînd nevoie voi avea, să-ndrept privirea către ea.

Iubite foc, putere pură, senină e a ta făptură,
Prietenia încrestată, prin vene curge-zvăpăiată
Ea arde graniţe mintale, energice ba şi vitale,
De asta ţie-ţi mulţumesc, iubite foc, eu Te iubesc!



Comentarii

Postări populare