duminică, 23 martie 2014

Cu drag din Moldova.

     O zi frumoasă de primăvară!!!
     Cînd e soare afară e păcat mare să stai în casă, sau să pierzi timpul pe lucruri mărunte care cu timpul se șterg din memorie și nu-ți oferă nici o satisfacție, creștere interioară.
     Să admiri frumusețile naturii e precum te-ai scălda în culorile curcubeului și ai rămîne adînc marcat de vibrațiile sale. Sînt frapată de ea, o revelez cu fiecare posibilitate, iar acum și mai accentuat prin intermediul fotografiilor, e o dorință mai veche lăsată în umbra cuvîntului "trebuie altceva de făcut", dar care a luat foc și a început încet să prindă viață.
      Sper să vă placă primele mele capturări ale frumosului. Promit să mă învăț și să vă surprind mereu cu ceva inedit.
Pentru cei care nu sînt acasă, sau care nu au văzutt aceste locuri minunate, cu Drag din Republica Moldova.
Trebujeni, Codri
Trebujeni, Răut

Eu și Tarzanca

Podul Copilăriei

Hidrocentrala de pe Nistru, Ustia

Hidrocentrala, Ustia


Ustia 2014

miercuri, 19 martie 2014

Eu şi Cetăţile. Partea II - poveşti.

     Şi dacă tot am pornit tema cetăţilor vreau să vă povestesc o istorioară veche dar care mi-a plăcut foarte mult! Intuiesc că fapta a avut loc tot în una din cetăţile lumii acesteia.

     Era odată demult, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, un împărat, narcisit, cu un amor deosebit faţă de propria persoană.
Acest împarat ţinea în jurul său o suită de slugi, scamatori, miniştri care îi administrau afacerile interne şi externe.

     Odată, tot gîndindu-se de pe tronul încrustat minuţios din lemn, el a chemat toţi miniştrii săi şi i-a întrebat: Cine e mai puternic, eu sau Dumnezeu?
     Miniştrii s-au speriat foc, dar înţelepţi precum erau, au cerut răgaz cîteva zile pentru a-şi pune în ordine ideile şi a oferi un răspuns cît se poate mai chibzuit. Întrunindu-se, au organizat un brainstorming, expunînd fel de fel de idei geniale, dar fără nici o finalitate. Încercau de altfel să găsească mijlocul de aur, să nu supere nici împăratul, pentru a nu fi expulzaţi din împărăţie la vîrsta nobilă pe care o aveau şi a-şi păstra familia în belşug, dar pe de altă parte să nu mînie Bunul Domn, căci sînt fii evlavioşi şi cinstesc puterea lui.
     Tot frămîntîndu-se ei aşa, cel mai în vîrstă s-a ridicat din locul său comod şi a luat initiativa în mîinile sale declarînd că o să răspundă singur în faţa conducătorului egocentrist, iar ceilalţi să plece acasă, fără nici o grijă, şi în linişte să se prezinte mîine la curte.

     În ziua urmatoare, s-a adunat întreaga împărăţie, iar regele aştepta curios, în tronul său, răsucindu-şi musteaţa lungă, răspunsul miniştrilor.
     Lume multă, lume bună şi mai puţin bună a venit să asculte decizia şi răspunsul înţelepţilor. Toţi miniştrii erau prezenţi şi în tăcere aşteptau cu nerăbdare să se ivească cel mai în vîrstă să se pronunţe.
     Foarte calculat şi calm a intrat în palat bătrînul înţelept, mergînd încet, potrivit vîrstei înaintate pe care o avea. Cu smirenie şi echilibru intern de invidiat, s-a apropiat de împărat şi i-a spus:
- O rege prea bun, tu cu siguranţă eşti mult mai puternic decît Dumnezeu!
Regele şi-a răsucit vădit mulţumit mustaţa, dar bătrînul a continuat
- tu cu siguranta esti mult mai puternic decît Dumnezeu pentru că, tu, ne poti alunga din împărăţia ta, dar Dumnezeu nu poate.

     Acest răspuns mi s-a părut genial. Combinînd exercitarea puterii la nivelul fizic şi metafizic, înţeleptul a mulţumit pe toţi. Este cazul cînd şi oaia e întreagă şi lupul e sătul. Dumnezeu, sau Energia supremă, nu poate alunga, pentru că împărăţia sa se extinde peste tot, se află în tot ce ne înconjoară, în toate sferele şi dimensiunile posibile. Este energia care contaminează absolutul, indiferent de crez, religie, statut, gen de activitate, sau rasă.
Altfel spus Absolutul nu poate să se neglijeze.

sâmbătă, 15 martie 2014

Eu si Cetăţile. Partea I

     Sînt pasionată de cetăţi, mă întreb de multe ori ce pot lua din acele locuri istorice, misterioase, medievale sau antice. Cred că aerul cavaleresc, nobil de acolo. Mi se pare că acuma rar se mai regăsesc acele calităţi, valori omeneşti atît de fundamentate ca atunci, cînd devotamentul era mai presus decît orice, iar cuvîntul odată rostit devenea lege, dragostea era curată şi se cîştiga prin bărbăţie, iar lupta pentru apărarea demnităţii era considerată o cinste. 
    Cînd mă aflu în inima acestora, în faţa ochilor reapare parcă imaginea vie a cetăţii, în care mişună persoane, îmbrăcate elegant sau mai simplist primblîndu-se la braţ, cai frumoşi năzdrăvani cu potcoave cît două palme de-ale mele, tarave cu diferite şmecherii interesante epocale, cavaleri trecînd pe alături în costume de fier si cu sabiile lungi din metal încrustate la şold! Iar eu pe o clipă mă opresc şi mă amuzez cum aş mînui acea sabie frumoasă dar cu siguranţă grea dacă s-ar afla în mîna mea voinica :)). 
    Cîte istorii probabil s-au întîmplat în interiorul acestor pereţi de piatră şi cîte taine le păstreză ei încă...rămîne doar de imaginat. Cert este un singur fapt, maşina timpului nu trebuie inventată, ea şi aşa există!Şi dacă este să mergem undeva atunci să închidem ochii pentru un minut, să păstrăm liniştea interioară şi istoria singură reînvie ca un mugur de primăvară prin multiple imagini, vînturi cu mirosuri speciale şi adieri ce alină corpul, zumzet de frunze şi oftări ale pietrelor bătrîne, obosite, dar sfătoase.
      Cetatea este o sursă de regăsire a propriului eu, pentru că de facto omul este singur acea cetate de nestrăbătut, pe care trebuie să o conştientizeze, să o asalteze, cucerească pentru a deveni liber de propriile clişee şi convingeri limitative, sau, să bată la uşă căci propria creaţie se deschide doar în faţa bunului stăpîn.


Cetatea Akerman

marți, 11 martie 2014

Talentul sau necesităţile?

     De la o vreme mă bîntuie o idee existenţială, cum să procedezi cînd sîngele îţi spune că nu eşti  în profesia ta şi nu în apele tale!
     Cred că mai multe persoane ajung la un moment crucial, cînd conştientizează necesitatea regăsirii în domeniul său. Se zice că fiecare persoană la naştere este înzestrată cu un anumit talent, cu un dar pe care trebuie să-l înmulţim şi nici într-un caz să-l neglijăm. Talentul are două mîini: cu prima realizezi lucruri impresionante, novative, exacte, cu o manieră originală şi profesionistă din care primeşti satisfacţie enormă - cu a doua - inspiri, ajuţi, aduci contribuţii frumoase şi utile omenirii.
    Dacă eşti receptiv la propriul interior ai şansa să descoperi acel talent vital. De ce vital? Pentru că e cel ce te energizează, dar nu te extenuează, te înnobilează, nu înrobeşte, te face fericit şi nu un "nedefinit".
    Din păcate, situaţia în RM, totuşi este una instabilă şi oamenii nu mai ţin cont de propriile valori, principii, etică sau estetică, se pune accent pe nevoile fiziologice, siguranţă, securitate, ceea ce este firesc conform Piramidei lui Maslow. Acestea însă, transformă oamenii în nişte roboţei, ce fac doar ceea ce li se spune, fără părere, pondere, cuprinşi de anxietate, pentru că nu realizează ce vor face dacă sînt deposedaţi de posibilităţile satisfacerii necesităţilor fiziologice.
                             
     Autorealizarea poate avea loc dacă eşti la locul potrivit şi faci ceea ce îţi este potrivit. În cazul în care îndeplineşti ceva mecanic doar pentru bani, securitate, comoditate, atunci peste ceva timp apare insatisfacţia faţă de propria persoană soldată şi cu o ardere profesională.
     Ajungi la o vîrstă cînd te gîndeşti: viaţa a trecut pe lîngă mine...
     

     Pentru a fi cel ce se bucură de sine, liber de catuşele şi limitele activităţii, se merită de păşit puţin şi în celelalte trepte, de gustat cum e să fii prins de valurile curcubeului viu şi cît e de plăcut să începi a zbura, măcar nu ca vulturul, dar ca vrabia, în elanul rîvnirilor şi posibilităţilor remarcabile pe care le posezi.