Femeia şi Bărbatul.

       Veniţi pe pămînt în forma actuală, bărbatul şi femeia au fost predestinaţi să formeze o civilizaţie frumoasă, începînd de la concepere pînă la trecerea în infinitatea sufletului.
     Ce este conceperea? Actul suprem de coborîre a vieţii, a luminii divine în corpul femeiei prin unirea a două energii, feminine şi masculine. Pentru ea se pregăteau pretutindeni, pînă falsitatea nu a schimonosit adevărul şi ea a devenit un lucru întîmplător. Frumuseţea pregătirii este minunată prin însăşi valorificarea calităţilor de răbdare, smirenie, credinţă, dragoste şi curăţare la toate nivelele ale ambilor parteneri.
     Femeia care poartă pecetea curăţeniei, este ca un vas nou în care se prepară cele mai bune şi sănătoase bucate. Ea străluceşte şi atrage aceeaşi strălucire în interiorul ei în timpul zămislirii pruncului. De aceea femeia virgină în toate timpurile se onora ca avînd cîmpul magnetic nepătat, iar bărbatul care era alături putea să bea neostenit din dulceaţa curăţeniei ei. El putea să se asigure că unirea ambelor energii, mamă-tată, va coborî o lumină sănătoasă şi puternică.
     Bărbatul la rîndul său, trebuia să poarte în el toată înţelepciunea neamului, originilor strămoşeşti din care face parte, pentru a fi cetatea prin care nu străbate nici o umbra de tristeţe peste femeia sa. El era cîrmuitorul corabiei, cel ce menţine cursul normal al existenţei materiale şi în primul rînd spirituale.
     Părinţii sînt primii învăţători ale sufletelor care îi aleg. De maturitatea lor depinde asaltul în materia devină a noilor pămînteni.
   Femeia este bateria solară care încarcă bărbatul şi aduce în familie căldura, dragostea, împăcarea şi iertarea. Ea menţine focul eternităţii şi continuităţii în vatra neamului său.
    Femeia şi bărbatul sunt cei ce aduc rugăciunea, sînt elementele divine menite să facă voia celui de Sus în cel mai bun mod posibil pentru a realiza transformarea materiei într-o plasticitate veritabilă în care să coboare cele mai înalte vibraţii sacre.
    Opriţi-vă pentru un moment. Priviţi în interiorul vostru. Găsiţi femeia sau bărbatul din voi şi priviţi cu drag. Ei sînt ceea ce s-a pierdut pe drumul falsităţii autentice. Aduceţi-i acasă!






Comentarii

Postări populare