vineri, 20 noiembrie 2015

Drumurile din noi

     Drumuri duc, drumuri vin, trec printre oameni, intersectează vise, apar de nicăieri și cotesc în locuri interzise, se ramifică pînă cînd te duc în patru colțuri ale lumii, iar tu stai în intersecția dintre ele și nu știi încotro să o iei.
     Pășești spre nord, devine frig, la sud nu vrei e prea fierbinte, apoi alegi să mergi spre est, să vizitezi o nouă cultură, un nou orizont neconvențional purtărilor tale învățate de această civilizație a nimic știutoare. Drumurile te fac propriul prizonier, cînd pășești pe ele, nu mai revii la tine care ai fost odată ci simți cum făptura ta se universalizează. Cineva ar crede că asta înseammnă granițe, limite, dar de fapt prizonierul gusta din libertatea infinită, trece dincolo de gîndirea colectivă-colhoznică. Drumurile oferă copaci, păsări, ape, munți, coborîșuri și urcușuri, pericole și aventuri, te fac să testezi extremele propriei persoane. Cîteodată îți plasează curse, îți trimite vînturi, oameni diferiți în cale, dar să știi că e doar pentru a mai descoperi o latură a libertății tale. Apoi cînd ești suficient de pregătit te oprește dintr-o dată pentru ați pune cîteva întrebări, pentru a ști dacă ai cules destule comori în timpul călătoriei. Cînd este mulțumit de tine, îți oferă pauza dorită în care ai timp suficient pentru a te bucura de cele acumulate și ale împărtăși tuturor doritorilor de vînturi hoinare.
     Cineva este însetat de apele drumurilor, dar lațurile de care e prins sunt atît de fieroase că îi paralizează dorința și decizia de ale rupe, doar cei ingenioși își prefac lațurile în hîrtie și le desfac cu cea mai mare ușurință plecînd acolo unde îi cheamă destinul.
     Uneori nici nu suntem capabili să ne dăm seama de importanța drumurilor, alteori nu ne imaginăm viața fără ele. Viața noastră e o întreagă călătorie în care avem parte de tot ce vrem să devenim.
     Ce se așteaptă de la noi e doar să rupem lațurile și să deschidem mintea cu inima.

Bon Voyage!!!