sâmbătă, 1 aprilie 2017

Despre Acceptare și Toleranță altfel...

Toleranță...acceptare...bunăvoință...Sunt niște stări frumoase care implică o varietate largă de emoții. Dar hai să fim sinceri, câți dintre noi le avem cu adevărat? 
Mass-media face din orice o modă, o tendință, iar oamenii ca turma aleargă în urma unor principii mediatizate fără să mai sape un pic în substratul aestor valori fundamentale, le înghit pe loc de parcă nu mai au nici dinți pentru a ruguma și nici materie cenușie pentru a gândi, a analiza. Toleranța e la modă. Fii tolerant, acceptă. Și oamenii închid ochii la toate de pe lume, își pun embleme de oameni sfinți și dau sfaturi altora în aceeași manieră. Azi fac așa, mâini, poimâine, până se trezesc într-o zi cu un buchet de nevroze și psihosomatizări. O să zică că e de la alimentație nesănătoasă și o să treacă la veganism, un alt concept la modă. Apoi peste ceva timp totul începe a se acutiza. Și atunci ce facem? Încotro mergem? Alergăm la medici nutriționiști, la babe, citim pe internet. Și tot fără rezultat.
Eu zic că acceptarea e bună treabă, dar până nu cunoaștem sincer ce vrem cu adevărat, cum putem să o ștampilăm pe fruntea noastră? Cum putem să nu ne asumăm toate emoțiile negative cu care ne confruntăm zi de zi, să ne dăm de alți oameni pe care societatea îi vrea. Ne debarasăm de propria persoană, o alungăm de acasă fără să o creștem ca pe un copil, fără să o plăsmuim cu răbdare. Ah! Răbdare! Un alt concept. Pare a fi demodat în societatea contemporană veșnic accelerată. Dar fără răbdare nu e posibilă nici smerenia, nici aceeptarea condiției umane.
O veche tradiție egipteană pentru inițiați lucra cu emoțiile foarte interesant. Ei mai întîi simțeau emoțiile negative, le trăiau la maxim după care treptat pe fiecare în parte le preschimbau în emoții pozitive. Și toate acestea se făceau cu multă muncă și exersare. Ei știau că emoțiile negative ca și cele pozitive dăunează în egală măsură corpul uman. De aceea ultima etapă era să treacă de la emoții pozitive la cele neutre, care nu au nici un efect, așa precum este acceptatea, starea de liniște. Ce facem noi? Sărim de la furie la toleranță? De la ura, invidie la acceptare. Chiar credeți că asta va da roade solide? Da, așa e, le va da sub formă de psihosomatizări. Va apărea un focar ici-colea, altul din colo și până nu punem mâna pe lupă să urmărim ce e cu furia asta a mea, de unde vine? Hai să o tratăm, să mergem în copilărie să oprim rana care sângerează, să o ștergem cu apă oxigenată, ca ea să nu mai apară. Nu încercați să fardați atâta durerea interioară cu lozinci fițoase. Cât n-ai pune machiaj ochii nu vor lumina mai tare. Cât n-ai spune sunt Tolerantă, nu vei deveni mai bună, vei fi exact așa precum ești, nici mai bună, nici mai rea!
Copacul e puternic datorită rădăcinilor care îi dau toate cele necesare: hrană, apă, minerale, energie, etc. Așa și energia noastră curge prin noi de la rădăcini, de la părinți, de la primele experiențe venite din copilărie. Iar frunzele, fructele sunt doar rodul acestor energii care circulă prin noi. Să fie rădăcinile sănătoase este esențial pentru un copac. Dar oare pentru un om?
Momentul în care ne asumăm responsabilitatea pentru tot ce facem, punem credință acolo și ne permitem cu curaj și liniște să deschidem rănile, putem deveni cu adevărat alt cineva. Cineva, de care Divinitatea s-ar bucura, prin care lumina ar curge ca un râu puternic.