Grecia. Cada lui Zeus din Munții Olimp.

       Recent, în luna octombrie am vizitat Grecia cu Panda Tur. Despre această călătorie am emoții atât de contrariate că nu m-aș putea exprima într-un singur articol, cert este faptul că nu cred să mai călătoresc vreodată cu această agenție de turism care oferă un transport defect la un drum foarte lung de 24 de ore, că nu mai știi o să ajungi la destinație sau nu dă Doamne în altă parte, o cazare într-un hotel ce ar merita o stea și nu trei după toate condițiile acordate și igienă, dar asta e o temă aparte.
       Grecia ca țară are un specific interesant, natură frumoasă, mare curată și albastră, peisaje rupte din eden. Un loc bine meritat îl ocupă Munții Olimp, locul de baștină al zeilor, iar mai recent, Parcul Național Olimp, cu o suprafață de 4000 ha. Muntele Olimp are 52 de vârfuri fenomenale, cel mai înalt fiind Mytikas - 2917 m, cunoscut și ca Tronul lui Zeus. La poalele munților, se află orașul piatră, Litochoro, denumit și Orașul Zeilor. Aici, în ascunzișul montan, departe de ochii lumii putem găsi Cada lui Zeus. Se zice că pe timpuri, Zeus venea aici dus pe un nor de aer și făcea baie cu zeițele, nimfele și pământencele, fapt ce o înnebunea de gelozie pe soția sa Hera.
       Drumul spre Cada lui Zeus nu durează mult și este ușor de traversat fiind special amenajat pentru toți doritorii.

Pornirea de la stația de autocare






Orașul Litochoro





Traseul spre Cada lui Zeus



Sub aceste plăci de piatră pe unde trec zilnic turiștii este un canal special, unde apa curge din munți și aprovizionează localnicii cu apă potabilă.





Pe drumul spre Cada lui Zeus am avut marele noroc să întâlnim o salamandră. Acest animăluț mic, era atât de grăbit că nu am reușit să-i fac o poză clară. Am rămas foarte fascinată de întâlnirea cu ea.








Mai sus de Cada lui Zeus se află un baraj. El este format pentru a acumula apa din munți și a o transmite oamenilor din sat. Astfel practic mai multe localități de jur împrejur utilizează apă naturală montană, care e destul de rece, dar curată.



Cada lui Zeus, propriu-zisă.


Cât stăteam acolo și respiram aerul montan, a coborât și Zeus la scăldat ))). Pe semne era cineva din Litochoro, un curajos, care mai făcuse aici băi montane pentru că venise pregătit cu prosop și haine de schimb. A intrat tiptil în apă, s-a acomodat cu temperatura ei și a sărit în apă, moment așteptat de toți ce îl priveau de sus ))).


Dacă sunteți prin nordul Greciei, vă recomand să vizitați aceste locuri superbe! Cu siguranță o să mergeți acasă cu impresii extraordinare!


Și dacă v-a plăcut articolul, nu ezitați să-l distribuiți mai departe!


Comentarii

  1. foarte frumos si explicit scris! bravo, mi-a placut mult!:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumim, informația ne este și noua necesara, sa mergem acolo. Va așteptăm și cu alte descrieri din alte locuri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna,am fost cu ceva ani in urma aici cu grup cu autocar,si acum,iata😁,am copii si as vrea sa mergem impreuna sa vada si ei. Rugamintea mea este sa-mi spuneti din orasel,din Litochoro,spre ce semne sa ma indrept,din ce loc se pleaca pe jos. Multumesc.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare