miercuri, 27 decembrie 2017

O lume nouă

Mergi prin lume...observator sau copil mic care vede și nu înțelege nimic din ce vede, dar e curios, oamenii vin se duc se grăbesc undeva mereu, timp nu prea le ajunge să se salute cu sinceritate și nici să fie cu adevărat fericiți. Oare chiar venim pe Pământul acesta doar pentru a munci non-stop într-un sistem corupt, într-un sistem blocat în propriile slăbiciuni iar apoi a pleca de parcă nici nu am fost vreodată aici? Cred, sincer cred, că fiecare are o misiune aici pe Terra. Iar această misiune a mea nu se leagă cu ceea ce văd în jur. Misiunea pe care o cred fiind palpabilă este de a face lumea mai bună, mai frumoasă. Cu ce pot ajuta eu viața aceasta să fie mai adevărată, mărinimoasă? Cum pot ajuta pământul să devină mai fericit? Cu ce aș putea contribui anume eu și nu vecinul, colegul, prietenul sau sora. Eu - acel adevărat, Eu - acea parte a universului acesta. Toți venim și plecăm de aici. Suntem conștienți că suntem temporar, și că nimic nu e veșnic decât ceea ce suntem cu adevărat. Azi mă voi întreba, oare cu ce a schimbat prezența mea spre bine această lume, oare ce am învățat cu adevărat pe pământul acesta frumos. Azi mă întreb toate acestea, azi mă întreb ca să acționez mâine, pentru că doar acțiunea face viitorul și nu cugetările îndelungate. Suntem creați pentru a crea, dar s-a uitat adevărata calitate divină. Pentru a crea o viață, pentru a crea fericire, pentru a dărui iubire, pentru a depune suflet în ceea ce facem și a împărți sufletul nostru cu alții. Eu vreau să creez o lume nouă. Eu vreau să muncesc pentru o lume nouă și sunt gata pentru asta.



duminică, 3 decembrie 2017

Omul - pom.

Ce diferit e omul om,
De parcă chiar ar fi un pom.
Din crengi se scurg bogate foi,
Bătute-n soare și de ploi.

Când pomu-i mic și apă are,
Lumina-i vie alăptare.
Când crește și rodește-n cer,
Se bucură, e fructifer.

Așa e omul dulce grai,
Prin șoapte poate naște rai,
În ochi sclipește licurici,
Iar inima nu strânge frici.

Dar sunt și pomi reci ca de gheață,
Au ghimpi precum e o paiață,
De ei toți se feresc în zbor,
Nu au nici miros și nici flori.

Așa pomi oamenii pot fi
Când uită viața-a mirosi,
Când zâmbetu-i cu seci nevoi,
Cu gânduri și probleme roi.

Dar pomul, cât și omul viu,
Un lucru cert, ambii îl știu,
De-i altoiește cineva,
Ei fructe, roade dulci vor da.

Așa că împărțind iubire,
Cu picături mici drept pornire,
Schimbăm deșertu-n verde oază,
Legăm de om sau pom o rază.

Nu costă mult să fii nectar,
Să pui blândețe-n buzunar,
Să mângâi sufletul rănit,
Să-i spui că e și el iubit.

Căci este scris de mână sfântă,
Prin inimi vii iubirea cântă,
Iar de-o atingi cu o suflare,
Va crește-n piept lumină mare.

Cuprinde omu-un pom în crâng
Și inimile înfloresc pe rând
Din crengi se scurg bogate foi
Bătute-n soare și de ploi.