Omul - pom.

Ce diferit e omul om,
De parcă chiar ar fi un pom.
Din crengi se scurg bogate foi,
Bătute-n soare și de ploi.

Când pomu-i mic și apă are,
Lumina-i vie alăptare.
Când crește și rodește-n cer,
Se bucură, e fructifer.

Așa e omul dulce grai,
Prin șoapte poate naște rai,
În ochi sclipește licurici,
Iar inima nu strânge frici.

Dar sunt și pomi reci ca de gheață,
Au ghimpi precum e o paiață,
De ei toți se feresc în zbor,
Nu au nici miros și nici flori.

Așa pomi oamenii pot fi
Când uită viața-a mirosi,
Când zâmbetu-i cu seci nevoi,
Cu gânduri și probleme roi.

Dar pomul, cât și omul viu,
Un lucru cert, ambii îl știu,
De-i altoiește cineva,
Ei fructe, roade dulci vor da.

Așa că împărțind iubire,
Cu picături mici drept pornire,
Schimbăm deșertu-n verde oază,
Legăm de om sau pom o rază.

Nu costă mult să fii nectar,
Să pui blândețe-n buzunar,
Să mângâi sufletul rănit,
Să-i spui că e și el iubit.

Căci este scris de mână sfântă,
Prin inimi vii iubirea cântă,
Iar de-o atingi cu o suflare,
Va crește-n piept lumină mare.

Cuprinde omu-un pom în crâng
Și inimile înfloresc pe rând
Din crengi se scurg bogate foi
Bătute-n soare și de ploi.