sâmbătă, 10 noiembrie 2018

Despre cum a fost primul meu Vox!

De curând am sărit într-o nouă aventură informațională! M-am reprofilat. De fapt am început să aduc culoare cunoștințelor pe care le am din diverse domenii prin a învăța cum să le aștern în foaie corect. Am început Școala de Studii Avansate în Jurnalism. Acolo, unde timp de 10 luni faci o sumedenie de lucruri ce te scot din zona de confort. Oh! Și cât de mare este de altfel, confortul meu. Un confort învelit în blănuri și stropit cu miros de lavandă. E greu de ieșit din el, dar nu și imposibil. Deci, totul a fost bine și frumos până la primul VOX. Lucru în teren am mai avut, dar a fost mai simplu. Un Vox despre alegerile care urmează în februarie. Așteptările mele erau mult mai mari decât realitatea, doar nu filmam pe nimeni, nu ceream numele sau prenumele, le doream doar vocea, doar părerea. M-am înarmat cu reportofonul, un pic de entuziasm și am pornit pe drumul de o oră, timp în care trebuia să ajung înapoi în sală pentru a monta informația obținută. Cea mai grea a fost prima jumătate de oră în care încontinuu am fost refuzată: "Nu mă pricep în politică", "Mă grăbesc", "Nu vorbesc", "Sunt iehovistă, nu dau interviuri", "Nu am timp", "Întrebați pe altcineva", o parte nici că se uitau la mine. A fost cea mai umilitoare experiență, mergeam și mă gândeam cât de bine totodată îmi testează rădăcinile orgoliului experiența în cauză. Aveam doar 3 persoane care au lăsat câte o fărâmitură de opinie și mai aveam nevoie de măcar încă 10 minute de înregistrare. Toată această jumătate de oră am petrecut-o în jurul Pieței Centrale, a Autogării din Centru. Oamenii sunt atât de încrespați acolo, sunt oameni care muncesc din greu, în condiții nefavorabile pentru a-și câștiga pâinea, oameni care nu mai au încredere în nimeni, mi ales în conducere, dar ce vină aveam eu de mă refuzau? Poate din contra, era un prilej să-și spună păsul. După ce mi-am schimbat traectoria și am ieșit pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, am avut impresia că a ieșit și soarele pe strada mea. În depărtare cânta cântecul lui Reamonn "Supergirl", cântec care mă inspiră. Și refrenul chiar a fost ca o motivație pentru mine. Mergeam și cântam:

And then she'd say: 
"It's OK, I got lost on the way 
But I'm a super girl 
And super girls don't cry" 
And then she'd say: 
"It's alright, I got home 
Late last night 
But I'm a super girl 
And super girls just fly"

Ultima jumătate de oră, am întâlnit oameni deschiși, oameni frumoși, oameni care îmi vorbeau și își argumentau poziția, oameni cu diferite poziții, dar poziții pe care nu le ascundeam. Vox-ul a ieșit bunișor. O experiență de o oră, mi-a generat atâtea idei filosofice, atâtea concluzii, pentru care în mod normal aș fi avut nevoie de săptămâni, probabil. În unele cazuri cred că e benefic să ne spunem: I'm Super Girl/Man ca universul să ne scoată în față oamenii de care avem nevoie. 

Ce concluzii am tras eu? Că dacă ieși din zona ta de confort și mai pui un pic de optimism, găsești ieșire firească din toate situațiile. Totuși avem noi îngerii ceea frumoși care ne veghează și ne testează limitele, altfel nu aș fi ajuns să studiez la ȘSAJ și să fac Vox pentru radio. 
În rest, Viața e frumoasă. Mergem înainte!



miercuri, 7 noiembrie 2018

Pahomea Lilia - femeia apicultor de la Edineț

A moștenit meseria de la părinți și nu a abandonat-o niciodată. De-a lungul vieții sale a îngrijit de albine, primind dintr-o dată chiar 500 de înțepături. Muncește neîntrerupt și cunoaște toate secretele meseriei. Lilia Pahomea, femeia apicultor din Edineț, la Expoziția Farmer 2018 și-a prezentat produsele dulci și diverse din miere, propolis, oțet de miere și altele.


     Am întâlnit-o pe doamna Pahomea la Expoziția Farmer în timp ce explica unei doamne:
     - Tort de post, ecologic. Are miere, nucă, cacao. Trei zile se face. Din trei kilograme de miere se primește jumătate de kg, restul se evaporă, comenta aceasta arătând la tortul de pe masa sa. Se păstrează jumătate de an, adăugă ea.
     Doamna Lilia Pahomea, este un apicultor care-și cunoaște meseria foarte bine. A moștenit-o de la părinți, iar acum o transmite cu aceeași iubire mai departe nepoților săi. "Teorie nu am învățat, ce am prins de la părinți aceea fac și noaptea mă scol dacă trebuie și cu ochii închiși deschid stupul", spune femeia.


     Originară este din Edineț, dar s-a căsătorit la Orhei, unde a și locuit vreme de câțiva ani. După căsătorie părinții i-au dat 10 stupi de albine, deși lucra ca merceolog, paralel îngrijea și de ele, astfel crescând numărul stupilor până la 30.
     Pe când locuia la Orhei și creștea 3 copii, părinții au suferit un accident în urma căruia au plecat din viață. Ea a fost nevoită să se mute înapoi la Edineț, la casa părintească, luându-și copiii încolo.
     "La părinți suntem 6 copii.Frații mi-au spus să las casa ceea din Orhei, căci sunt străină acolo și să vin înapoi la Edineț cu totul. Casa avea 60 de familii de albine.
     A avut grijă de ele mărind numărul familiilor până la 100. Le-a dus la Pastorat (pe dealuri, lângă livezi sau fîșiile de protecție) și nu a adus acasă nimic, au murit toate odată. "Am început de la 0 și acum am iar 100 de familii. Le duc la livadă ecologică, îngrădită."
În timp ce vorbește își arată mâinile trudite cu oasele ușor deformate și spune "la țară se muncește, toată vara prășesc câmpurile, cine dacă nu eu?".


     Îmi povestește că lucrează cu albinele fără protecție, iar odată s-a întâmplat ca noaptea, pe când schimba ramele, era o lună plină afară și fără nouri, toate albinele au ieșit și roiau în jurul ei și pe ea. A primit în jur de 500 ace de albine. Când a intrat în casă a simțit că se umflă fața și că respirația e dificilă. Să sune salvarea la orele 03:00 dimineața? Nu reușea să vină. A băut puțin rachiu după cum auzise că se procedează în așa
cazuri, dar nu a simțit nicio diferență, atunci a văzut pe masă borcanul cu apa și miere ce îl prepară în fiecare zi. A luat câteva înghițituri și parcă s-a simțit mai bine. A băut tot cât era acolo în borcan și s-a culcat. Și-a spus, fie ce-o fi. Când s-a trezit telefoanele toate sunau într-una. A dormit vreme de 36 de ore și a supraviețuit. Când le-a povestit rudelor, ele s-au înspăimântat și au rugat-o să îmbrace haine de protecție când va merge data viitoare la albine.
     De la dumneaei mi-am procurat și propolis în spirt de 30%. Ea mi-a spus că e foarte bun pentru răceli și curăță bine organismul de multe maladii.
Apoi mi-a mai povestit și despre mierea ce se numește Mană Cerească. Ea e mai brună ca mierea obișnuită și albinele o strâng de pe frunzele copacilor precum stejar, tei, arțar, nu din polenul florilor.Pe frunzele acestor copaci, în timpul arșițelor puternice, niște insecte mici, albe, numide afide, secretă un lichid dulciu și lipicios mai numit și "dulceața pomilor".


     Mierea este mai puțin dulce și e brună la culoare, având un conținut ridicat de antioxidanți, minerale, substanțe bactericide și desigur o cantitate mai mică de polen. Această miere este o bogăție absolută ce poate fi consumată și de persoanele alergice la polen, de diabetici, de cei cu sistemul imunitar scăzut.

Mierea din Mană Cerească este mai rară decât cealaltă, iar pentru proprietățile sale unice este și mai scumpă!

     Consumați mai multă miere, oamenii care muncesc în acest domeniu au nevoie de susținerea noastră pentru a munci în continuare cu aceeași pasiune și dedicație!
Natura este plină de secrete, iar mierea este unul dintre cele mai dulci secrete milenare ale sale!!!