Femeia la Vulcanizare

 

Era o primăvară posomorâtă. 

    La vulcanizarea de lângă casă un rând de bărbați aștepta la scos anvelopele de iarnă. Privesc pe fereastră și mă gândesc că e timpul să mă apropii și eu acolo... Respir adânc în timp ce sorbesc un ceai fierbinte. Gândurile că trebuie să merg acolo îmi crează un disconfort interior, nu e ușor fiind femeie să mergi în lumea strictă a bărbaților, de ai zice că înveți o limbă străină și trebuie să o aplici cu nativii. Dar dacă ai mașină, cât de mică ar fi, trebuie să înveți regulile jocului, precum și termenii necesari pentru acest mediu. Deci, mă scutur de gânduri, strâng în pumni toată încrederea și ies din casă. 

    Am încărcat în portbagajul și salonul mașinii cele 4 cauciucuri care mă poartă ușor pe drumurile din țară și din afara ei. Ajung în fața vulcanizării și timidă, ca un pinguin printre urșii polari, mă pun în rând. Bărbații de pe acolo mă privesc cu un interes vădit, uneori ușor zâmbind, alteori cu uimire, cine știe ce fraze le mai trec prin minte. Eu stau liniștită, nu le atrag atenția. Când ajunge și rândul meu, deschid portbagajul și scot rând pe rând câte o anvelopă. Sunt greluțe, dar mă gândesc că așa am șansa să-mi dezvolt puțin mușchii.

    Lucrătorul de la vulcanizare scoate repejor roțile și le duce înăuntru să le calibreze. Nu mă întreabă detalii despre ele. Le scoate pe toate odată și le duce. Mă uit la el întrebător și îi zic: 

    - Dar cum veți ști acum care anvelopă e din dreapta și care e din stânga? Ele au senzori de presiune care sunt uniți la bordul mașinii, specific eu.

    Lucrătorul se uită la mine puțin rușinat, se scarpină la ceafă și zice că acuși va rezolva. În următorul moment, ia o cretă și notează după memorie succesiunea în care a scos cauciucurile. Eu revin iar cu întrebări: 

    - Și dacă nu vor corespunde, ce veți face?    

El mă asigură că va rezolva această problemă dacă va apărea. Mă liniștesc. Sper în sinea mea că nu va fi nevoie să revin. În timp ce le instalează pe celelalte mai pun câteva întrebări, zic:

    - Spuneți-mi vă rog, dar plăcuțele de frână în ce stare sunt? Mai țin încă jumătate de an, până vin din nou pe aici? El se uită fugitiv și zice:

    - Stați liniștită, mai țin, încă nu sunt roase, sunt bune. 

Apoi le aduce pe cele de iarnă și mi le aranjează în mașină. Respir ușurată, acum am încheiat procesul. Cred că am trecut testul limbii indefinite pentru mine, cu sintaxe inginerești.

M-am simțit liniștită, speram că următoarele luni nu va mai fi nevoie să pășesc pe la vulcanizare. Dar nu era să fie așa. Deși, spre bucuria mea, anvelopele le-a pus corect, a apărut un alt moment neplăcut, o întâmplare care mă va duce din nou pe melagurile necunoscute ale vulcanizărilor, despre care voi vorbi data viitoare.